Taximetristii sunt verificati de politisti si de specialistii Registrului Roman Auto (RAR), in cadrul unei actiuni la nivel national de control tehnic in trafic, intr-o zi fiind aplicate peste 2.000 de contraventii, informeaza, sambata, Politia Romana.
In 7 aprilie, Directia Rutiera din cadrul Inspectoratului General al Politiei Romane (IGPR), impreuna cu specialisti ai Registrului Auto Roman, au organizat o actiune la nivel national de control tehnic in trafic in ce priveste transportul de persoane in regim de taxi, operatiune care are ca scop verificarea respectarii normelor legale care reglementeaza aceasta activitate, depistarea persoanelor care practica ilegal activitatea de taximetrie, precum si sanctionarea celor care, desi sunt autorizati, nu respecta regulile de tarifare si calitatea serviciilor.
De asemenea, echipele de control au urmarit diminuarea concurentei neloiale, verificarea starii tehnice a autovehiculelor destinate transportului de persoane in regim de taxi, verificarea efectuarii in termen a inspectiei tehnice periodice, verificarea functionarii corecte a aparatelor de taxat si reducerea victimizarii prin accidente rutiere.
In urma verificarii de catre politisti, impreuna cu specialistii Regiei Autonome – Registrul Auto Roman, a 6.095 de autovehicule destinate transportului de persoane in regim de taxi, au fost aplicate 2.083 sanctiuni contraventionale.